A trecut o luna de cand, ca urmare a Ordonantei Militare nr. 02, in contextul epidemiei de Covid-19 s-a hotarat suspendarea activitatii cabinetelor stomatologice.
Primesc zilnic apeluri de la pacienti ai clinicii si nu numai, care se confrunta cu probleme dentare si care cauta sfaturi cu privire la optiunile de tratament si informatii in legatura cu cabinetele care asigura asistenta stomatologica de urgenta in aceasta perioada.
Vreau sa mentionez ca in acest moment DOAR urgentele stomatologice sunt asigurate de catre cabinetele dentare din cadrul UPU ale spitalelor judetene si regionale.
In Bucuresti va puteti adresa Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala Prof. dr. Dan Theodorescu din Calea Plevnei nr. 19.
UPDATE: Lista cu clinicile dentare private ce asigura tratamente de urgenta o puteti accesa pe prima pagina a site-ului Directiei de Sanatate Publica www.dspb.ro.
Este foarte important sa facem o distinctie clara intre o Urgenta stomatologica si o afectiune care nu reprezinta o urgenta, si aceasta tocmai pentru a preintampina supraaglomerarea acestor unitati ,in conditiile in care se impun niste norme suplimentare de prevenire a raspandirii coronavirusului ce maresc timpii de asteptare intre pacienti.
Urgenta poate fi perceputa de fiecare pacient in parte in mod diferit, este subiectiva si de aceea va voi prezenta ce inseamna o Urgenta stomatologica, cum ar trebui sa procedati in aceasta situatie si in contextual actual. In afara de urgentele propriu-zise mai exista o serie de alte Probleme dentare suparatoare ce pot aparea, pe care le voi detalia si pentru care voi oferi recomandari de specialitate
Urgentele stomatologice necesita tratament imediat pentru a opri sangerarea si pentru a atenua durerea sau infectia si sunt urmatoarele:
- Durerea datorata pulpitei acute:
- inflamatie a nervului data de cele mai multe ori de o carie profunda;
- este intensa, poate aparea fara un stimul anume sau in urma unui stimul( rece, dulce) dar nu cedeaza la indepartarea acelui stimul, persista ore intregi, cedeaza partial si pentru scurt timp dupa administrarea de analgezice( Ibuprofen 400mg – maxim 3 ori /zi – nu se administreaza pacientilor suspecti sau infectati cu covid-19, Paracetamol 1g – 2 ori/zi, se poate alterna Ibuprofenul cu Paracetamolul fara a depasi doza maxima, Solpadeine, Ketoprofen – 100mg -2 ori/zi);
- nu amanati prezentarea la medic si evitati administrarea prelungita a analgezicelor si antiinflamatoarelor, cititi prospectul inainte de utilizare deoarece se impun precautii in cazul altor afectiuni generale preexistente;
- nu neglijati igiena dentara, resturile alimentare acumulate accentueaza durerea.
- Durerea datorata parodontitei apicale acute
- infectie la nivelul osului de la nivelul varfului radacinii;
- este o durere puternica, persistenta, pulsatila , dintele este sensibil la atingere;
- se recomanda prezentarea la medic , care va efectua daca este posibil un drenaj si va va prescrie antiinflamatoare si antibiotic;
- nu neglijati igiena dentara, periati-va de minim 2 ori pe zi, utilizati ata dentara si apa de gura.
- Pericoronarita dintilor inclusi
- la molarii de minte partial erupti apare o durere intensa cu inflamarea gingiei din jur si limitarea deschiderii gurii;
- recomand efectuarea periajul dentar fara a omite acea zona chiar daca este dureroasa, acumularea de alimente sub gingie provoaca inflamatia si intretine durerea;
- clatiti gura cu apa de gura cu clorhexidina( Eludril, Corsodyl), si aplicati local geluri gingivale cu clorhexidina;
- in cadrul consultului vi se va curata zona cu solutii antiseptic si vi se vor prescrie antiinflamatoare si antibiotic.
- Hemoragia postextractionala
- se recomanda aplicarea unui pansament steril compresiv pe care sa-l tinteti strans intre dinti;
- Nu clatiti gura, nu sugeti din rana si va prezentati de urgenta la medic.
- Alveolita postextractionala
- durere de mare intensitate care apare in general la 2 zile dupa o extractie dentara este persistenta si nu scade in intensitate in timp;
- a nu se confunda cu durerea normala ce apare dupa o extractie si care dispare dupa cateva zile;
- nu mestecati pe partea respective, spalati-va bine pe dinti si utilizati apa de gura cu clorhexidina;
- prezentati-va la medic pentru tratament de urgenta.
- Abcesele/celulita periosoasa
- acumulare de puroi la nivelul osului, are ca simptome umflarea si deformarea fetei si a gingiei, durerea pulsatila care poate iradia spre zone invecinate, durerea la masticatie, inflamarea gingiilor, mobilitatea dintilor, respiratie urat mirositoare, ganglioni limfatici sensibili la nivelul gatului;
- aceasta infectie nu se vindeca de la sine , netratata, se poate extinde spre alte regiuni si pune in pericol viata pacientului;
- prezentati-va la urgente unde in functie de caz de poate realiza un drenaj endodontic, o incizie cu drenajul colectiei purulente sau extractia dintelui. – vi se vor prescrie antibiotice pentru combaterea infectiei .
- Fracturi de maxilar/mandibular
- in urma traumatismelor, necesita tratament in cadrul sectiei de chirurgie oro-maxilo-faciala.
- Traumatisme dento-alveolare – pot fi:
- luxatiile dentare atunci cand in urma unei lovituri/cazaturi dintele isi modifica pozitia, se misca, gingia sangereaza – recomand tratament cat mai rapid, intre timp clatiti usorcu ser fiziologic sau apa cu sare, luati un antiinflamator si tineti comprese reci pe tegument;
- avulsiile dentare – cand dintele iese complet din alveola, dintele trebuie recuperat si pastrat in ser fiziologic sau lapte, prezentarea de urgenta la medic in prima ora de dupa traumatism este esentiala deoarece exista posibilitatea replantarii dintelui si salvarii lui;
- fracturi dentare cu interesarea camerei pulpare – sunt fracturi care provoaca expunerea nervului, intereseaza in special dintii din zona frontala, apare durere la stimuli. Pastrati fragmentul rupt si prezentati-va la medic pentru tratament de urgenta.
- Luxatia articulatiei tempo-mandibulare – poate aparea dupa o deschidere fortata a gurii, un cascat sau o lovitura si se manifesta ca imposibilitatea pacientului de a inchide complet gura.
- Gingivo-stomatita ulcero-necrotica – forma rara si severa de boala parodontala ce se manifesta prin dureri intense gingivale, sangerari, aspect modificat al gingiei, halena fetida, stare generala alterata, febra.
In afara de urgentele propriu-zise, mai pot aparea si alte situatii neplacute, probleme dentare ce trebuie gestionate acasa de catre pacient, in contextul starii de urgenta si a imposibilitatii de a apela la servicii medicale.
Din acest motiv mi-am propus sa va ofer un mic ghid care contine sfaturile si recomandarile de specialitate legate de diversele neplaceri cu care va puteti confrunta.
- Sensibilitatea dentara:
- care apare la rece, cald, dulce, masticatie dar nu dureaza decat cateva secunde
- in cazul cariilor profunde poate persista pana la 5 minute
- este esential sa nu neglijati igiena dentara dupa fiecare masa, utilizarea atei dentare, contactul prelungit al resturilor alimentare cu dintii intensifica durerea
- evitati dulciurile, alimentele si bauturile f reci sau fierbinti
- daca aveti o carie profunda, evitati sa mestecati in acea zona
- folositi o pasta de dinti pentru sensibilitate dentara( Sensodyne)
- la nevoie puteti lua un analgezic( Ibuprofen 200mg, Solpadeine).
- Sangerari gingivale/ dureri localizare la nivelul gingiei:
- datorate gingivitei sau parodontitei
- durerea poate aparea si din cauza unor plombe sau lucrari neadaptate care irita gingia si permit patrunderea alimentelor interdentar
- igiena dentara trebuie imbunatatita, periati dintii dupa fiecare masa, cu o pasta de dinti speciala gen Parodontax sau Lacalut, curatati spatiile interdentare cu ata dentara, periute interdentare, utilizati apa de gura cu clorhexidina
- chiar daca sangereaza in urma periajului nu evitati sa periati dintii deoarece tocmai placa bacteriana de pe dinti intretine inflamatia
- chiar daca sangerearea si discomfortul se diminueaza, de indata ce este posibil programati-va la o igienizare dentara( detartraj, periaj) si un consult la medicul parodontolog.
- Obturatie(plomba) cazuta/Fractura unei bucati de dinte
- daca apare si sensibilitate la acel nivel procedati ca in cazul punctului 1
- evitati masticatia pe zona respectiva
- daca marginea dintelui este ascutita si va raneste limba, consumati alimente mai moi sau lichide, aplicati pe zona dureroasa gel pentru tratamentul aftelor.
- Descimentarea unei lucrari dentare/coroana:
- daca lucrarea a cazut recomand sa nu mai puneti lucrarea inapoi in gura deoarece exista riscul de a o inghiti
- in cazul lucrarilor mai mari, cu mai multi dinti, fara de care pacientul nu poate mesteca sau care sunt in zona frontala, puteti aplica adeziv de proteza (Corega, Fixodent) pentru a le lipi. Ele trebuie scoase si spalate dupa fiecare masa iar pe timpul noptii nu le purtati.
- nu lipiti lucrarile cu adezivi de alt tip
- spalati si dintii de sub lucrarile descimentate
- Tratamente dentare nefinalizate(Pansamente)/ Coroane provizorii/ Lucrari protetice cimentate provizoriu:
- incercati sa menajati la masticatie zona, nu mestecati alimente dure sau lipicioase
- igiena dentara riguroasa
- Proteze dentare care irita si produc leziuni:
- utilizati un adeziv de proteza care nu permite deplasarea ei si atenueaza impactul cu gingia
- nu purtati proteza 2-3 zile pentru a permite vinecarea leziunii
- aplicati geluri gingivale calmante cum ar fi cele pentru afte, clatiti cu ceai de salvie
- periati gingiile cu o periuta moale
- Afte bucale/ Ulceratii:
- utilizati un gel pentru afte sau glicerina boraxata
- aftele trec de la sine in maxim 7 zile
- clatiti cu o apa de cura fara alcool sau ser fiziologic dupa efectuarea periajului dentar
- evitati alimentele acide, sarate, picante.
Dragi pacienti, inchei aceasta mica incursiune in universul stomatologiei si a patologiei ce tine de acest domeniu cu speranta ca aceasta perioda dificila si imprevizibila prin care trecem cu totii sa fie cat mai scurta, sa gasim solutii de rezolvare, sa fim uniti si responsabili si nu in ultimul rand sa ne revedem cu bine sanatosi, mai puternici si mai intelepti.
Dr. Ana Maria Biolan – medic stomatolog, coordonator Clinica Dental Practice
0 Comments