Stomatologia preventiva este deosebit de importanta deoarece este cea mai simpla si ieftina metoda de tratament. Ea presupune totalitatea metodelor prin care se preintampina aparitia afectiunilor oro-dentare precum si surprinderea acestora in faza incipienta, atunci cand sunt reversibile sau pot beneficia de tratament mimim invaziv.
Preventia dentara de adreseaza tuturor afectiunilor oro-dentare:
- Caria dentara;
- Boala parodontala;
- Anomaliile dento-maxilare;
- Cancerul din sfera BMF.
- Preventia cariei dentare se realizeaza prin:
- evaluarea riscului de aparitie a cariei, la copii, in urma unui consult stomatologic;
- educatia privind realizarea corecta a periajului dentar precum si a folosirii metodelor auxiliare de igienizare;
- igienizarea profesionala si fluorizarea dentara;
- sigilarea santurilor si a fosetelor;
- igiena alimentatiei;
- dispensarizarea periodica la intervale stabilite in functie de risc;
Depistarea cariilor in faze incipiente se poate realiza doar daca pacientul se prezinta la controale regulate (la 3 sau 6 luni), prin control visual si metode imagistice.
Tratamentul cariilor incipiente poate fi complet neinvaziv, prin remineralizari, infiltratii cu rasini sau minim invaziv, prin sigilari largite sau obturatii de mici dimensiuni.
- Prevenţia bolii parodontale presupune:
- evaluarea riscului prin identificarea elementelor ce pot conduce la aparitia parodontopatiilor, de exemplu: fumatul, factorii ereditari, afectiuni dentare netratate, complianta privind igiena dentara si prezentarea la stomatolog in mod regulat, malocluzii, diabetul zaharat;
- controlul formarii placii bacteriene si a tartrului;
- instruirea pacientului privind igiena dentara;
- detratrajul si periajul profesional regulat;
- controlul regimului alimentar si a starii generale de sanatate;
- in cazul bolii parodontale incipiente se urmareste prevenirea evolutiei acesteia prin tratament parodontal.
- Preventia anomaliilor dento-maxilare – Ortodontia interceptiva:
- decondiţionarea obiceiurilor vicioase ale sugarului şi copilului mic (respiraţie orală, deglutiţie infantilă, sugerea degetului);
- supravegherea erupţiei dinţilor temporari şi permanenţi;
- tratamentul corect şi la timp al afecţiunilor dinţilor temporari;
- ortodontia interceptiva isi propune dirijarea procesului de creştere şi dezvoltare a aparatului dento-maxilar pe linia normalităţii;
- presupune surprinderea anumitor anomalii si interventia in perioada dentitiei temporare si mixte( cand copilul prezinta si dinti de lapte si dinti permanenti) prin: aparate functionale sau mobilizabile, mentinatoare de spatiu, extractii dirijate.
- Preventia cancerului din sfera BMF:
- prin eliminarea surselor de iritatie cronica a mucoasei orale;
- controlul placii bacteriene si educatie privind mentinerea sanatatii orale;
- eliminarea factorilor de risc: alcoolul, fumatul;
- depistarea si tratamentul precoce a leziunilor de debut al cancerului oral( oral cancer screening).
Conceptul de profilaxie se adreseaza pacientilor de orice varsta si presupune controale regulate la medicul dentist.
Deoarece stim ca pacientii sunt foarte ocupati si pot uita, Clinica Dental Practice a implementat un program prin care reaminteste pacientilor cand trebuie sa se prezinte la controlul periodic. Cu totii stim ca este mai bine sa prevenim devat sa tratam.
0 Comments